Am decis să susţin primul eveniment RFB, “Creezi sau Donezi?” ediţia de toamnă. Deşi în acest moment nu ştiu dacă voi reuşi să fiu prezentă la eveniment, deja mă gândesc ce aş putea dona pentru a susţine acţiunea RFB, iar în săptămânile premergătoare evenimentului voi posta pe blog creaţiile pe care le voi dona.
Crează sau donează pentru cei care contează. Eveniment caritabil organizat de RFB.ro, susţinut de Orange concept store și 121.ro. RFB.ro (Romanian Fashion Bloggers) te invită la Orange concept store, sâmbătă, 2 octombrie 2010, între orele 11 şi 18, la o petrecere creativă organizată în scop caritabil.
La acest eveniment sunt chemaţi toti cei care doresc să întindă o mână de ajutor într-un mod inedit: cei prezenţi vor putea crea sau achiziţiona accesorii cu tema TOAMNA în schimul unei sume modice şi în scop caritabil. Fondurile strânse vor fi donate fundaţiei COPII de CRISTAL pentru înfiinţarea unui centru de zi pentru copii cu nevoi speciale.

“Acest eveniment este continuarea ediţiei de Crăciun şi a celei de Paşte. Un act firesc şi o simplă iniţiativa voluntară. În fiecare ediţie alegem o cauză sugerată de membrii RFB” Roxana Radu – fondator RFB.ro
”Scopul principal al demersului nostru în cadrul “Creezi sau donezi”este atragerea de fonduri care vor asigura accesul persoanelor cu autism la sesiuni de terapie de specialitate, cât şi a familiilor acestora. Terapia de specialitate reprezintă condiţia necesară şi obligatorie care va duce la îndeplinirea tuturor celorlalte obiective ce ţin de integrarea şi acceptarea socială.” Claudia Hriscanu – fundatia “Copiii de Cristal” Braşov
Aşadar, sâmbătă, 2 octombrie 2010, membrii RFB te aşteaptă pe calea Victoriei, nr.41, la Orange concept store, între orele 11 şi 18, fie să îţi pui în valoare talentul creativ în scop caritabil, fie să ajuţi o cauză nobilă, cumpărând accesorii şi piese vestimentare.
Romanian Fashion Bloggers (RFB.ro) reprezinta bloggerii români de modă, fie că aceştia lucrează în industria modei româneşti, sau sunt doar pasionaţi de modă. RFB se consideră a fi o comunitate, un blog colectiv şi informaţional şi o platformă unde se poate comenta liber despre modă în diversele ei forme – de la fotografie la modelling.
„COPIII DE CRISTAL” este o asociaţie a părinţilor cu copii cu nevoi speciale, persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, non-guvernamentală.Una din nevoile cele mai urgente pentru întreaga zonă a Braşovului este înfiinţarea unui Centru de zi pentru copiii cu nevoi speciale. Nevoia este semnalată atât de părinţi, cât şi de specialişti (medici neuropsihiatrii, psihologi, psihopedagogi, cadre didactice).
Mai multe detalii pe www.rfb.ro si www.copiidecristal.ro. Partener Media – www.121.ro.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu