Brăţara “LIBELLULA” este o bijuterie inspirată de natură şi a fost una dintre cele mai apreciate bijuterii pe care le-am creat. Reprezintă o libelulă al cărui corp alungit înconjoară delicat încheietura mâinii. Iniţial se dorea a fi un colier, însă pe măsură ce îi ţeseam aripioarele mi s-a părut mai potrivită ca brăţară. Este confecţionată manual din sârmă placată cu argint şi pietre semipreţioase ţesute, dispuse în degrade, astfel încât să formeze un colorit cu note de albastru. La exterior am ales să încorporez lapis lazuli (albastru închis), interiorul aripioarelor este lucrat din calcedonie albastră (bleu ciel), iar mijlocul este format din cristal de stâncă (transparent).
Unicitatea LIBELLULEI constă în modul în care este purtată, ea "alungindu-se" spre degetul mare, amintind de tradiţionalele brăţări orientale. Este reglabilă, putând fi purtată practic de către orice femeie care îşi doreşte o bijuterie elegantă, deosebită, dar cu un aspect tineresc şi jucăuş totodată.
Ulterior am creat şi cercei LIBELLULE, dar şi un colier asortat la comandă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu