marți, 13 iulie 2010

Semnificaţia pietrelor semipreţioase

CRISTAL DE STÂNCĂ (CUARŢ TRANSPARENT)

Este cristalul care îmi place cel mai mult. Numit şi PIATRA PUTERII, cristalul de stâncă poate folosi oricărui scop pozitiv şi este înlocuitor al oricăror alte pietre. Are un puternic rol protector împotriva energiilor negative, împotriva adversarilor sau în situaţii conflictuale. Aduce inspiraţie, clarviziune, protecţie, armonie în suflet, curaj, încredere, imaginaţie, echilibru emoţional, răbdare, dragoste, noroc, succes, bani, sănătate. Bun pentru meditaţie şi rugăciune, conferă iluminare spirituală. Măreşte dinamismul, energia, acţiunea, perseverenţa, înţelepciunea, comunicarea, creativitatea, concentrarea, studiul, memoria, claritatea, judecata. Amplifică efectele celorlalte pietre lângă care este purtat şi le purifică.


CUARŢ ROZ


Promovează toate tipurile de dragoste. Se spune că este o piatră a iubirii pure şi aduce dragoste, prietenie şi fericire. Reduce stress-ul, depresia, frica, resentimentele, regretele, furia, eşecul, gelozia, vinovăţia. Aduce echilibru la nivel emotional şi bucuria de a trăi. Această pitră atrage dragostea, conferind frumuseţe interioară şi exterioară. Cuarţul roz creşte capacitatea de comunicare, sporeşte fidelitatea şi atrage persoane bune în preajma noastră. Stimulează creativitatea şi talentele artistice şi deschide interesul spre artă. Protejeaza indrăgostiţii, copiii, părinţii.


Recomandabil a se purta în special în perioade de mari tulburări emoţionale: divorţ, eşecuri, necazuri, fiind un bun balsam pentru suflete îndurerate.

AMETIST


Rămâne unul dintre cristalele mele preferate. Este o piatră a spiritualităţii, a succesului în afaceri. Protejează împotriva gândurilor negative, malefice, împotriva magiei negre, a atacurilor psihice, pericolelor, împotriva trădării şi decepţiilor. Are un foarte puternic rol protector pentru cei care nu se simt în siguranţă sau pentru cei care se tem de accidente sau pericole. Se spune că dacă un răuvoitor face ceva împotriva purtătorului acestei pietre, ametistul îşi schimbă culoarea şi avertizează asupra pericolului.


Stimulează capacităţile intelectuale şi spirituale, calităţile psihice, curajul, deschiderea spirituală, sentimentul de mulţumire, intuiţia, bunul simţ, capacităţile extrasenzoriale, încrederea de sine, respectul pentru propria persoană, farmecul personal, concentrarea.


Ametistul conferă putere, stabilitate, rezistenţă, pace, bună judecată, pace interioară, vise, calm, dragoste, fericire, prietenie, protecţie, idei noi, o direcţie în momente de derută, stabilitate financiară, prestigiu şi recunoastere. Reduce furia, nerabdarea, cosşmarurile, stress-ul, agitaţia, depresia, tristeţea, disperarea, lipsa de comunicare. Ajută la canalizarea energiilor, la renunţarea la vicii, la temperarea obsesiilor sau dependenţelor, la realizare profesională, succes în carieră, la obţinerea unei supremaţii în faţa sexului opus.


Se spune că ametistul ajută la vindecarea rănilor, absoarbe durerea în piatră, protejează sănătatea. Este benefic în caz de insomnie, dureri de cap, benefic pentru ochi, păr, stomac, sistemul nervos central, sistemul digestiv, sistemul endocrin. Echilibrează glicemia, comportamentele deplasate - cleptomanie, alcoolism, dependenţe periculoase, vicii. Are efect sedativ, conferind un somn liniştit. De asemenea, ametistul ajută la regenerarea ţesuturilor.

GRANAT


De asemenea, un cristal a cărui eleganţă mă fascinează ori de câte ori am ocazia să lucrez cu el. Granatul este o piatră foarte apreciată, fiind cunoscut încă din vremea sciţilor, care credeau că acest cristal ajută la revitalizarea organismului, regenerând sângele. De asemenea se mai credea ca granatul este capabil sa apere purtatorul de duşmani, îndepărtându-i.


Granatul simbolizează prietenia, fidelitatea, credinţa. Purtat la gât previne melancolia. Este utilizat în tratarea artritei, a reumatismului, a tulburărilor mentale. Granatul creşte puterea de concentrare, stimulează imaginaţia, voinţa, spiritual de responsabilitate, ajută în dragoste şi în relaţia de cuplu prin captarea energiilor pozitive.Trebuie purtat în perioade de tristeţe şi mari suferinţe sau în perioade de negociere, întrucât granatul ajută la atingerea scopurilor şi la depăşirea complexelor de inferioritate. Granatul măreşte efectele celorlalte cristale alături de care este purtat.

CALCEDONIE ALBASTRĂ

În secolul XVI era folosită de magicieni pentru a disipa fanteziile şi iluziile. Era cândva purtată de marinari pentru a-i proteja de înec. În Italia, femeile poartă calcedonie pentru a spori lactaţia. Este o piatră ideală pentru persoanele care doresc să îşi exprime direct, fără ocolişuri, ceea ce gândesc. Poate fi purtată atunci când se doreşte menţinerea stării de calm. Poate fi plasată pe orice parte a corpului unde se doreşte un efect de calmare, răcorire, energizare fină. Cacedonia albastră este benefică în caz de bronşită, probleme de circulaţie, de asimilare deficitară, conferă o stare de sănătate bună în general. Este benefică şi pentru oase, sânge, ochi, lactaţie, splină, boala Alzheimer. Conferă un somn liniştit.

LABRADORIT


De oriunde ai privi un cristal de labradorit, vezi mereu alte nuanţe şi alte lumini, ca într-un caleidoscop de culori, de irizatii metalice, astfel încât nuantele se schimbă în funcţie de unghiul în care cade lumina.


În scopuri terapeutice, labradoritul necesită purificare cu apă şi săpun şi expunere scurtă la soare. Nu sunt recomandabile purificarea în apă salină, curăţarea cu abur sau cu ultrasunete.


Are un foarte puternic rol protector asupra purtătorului din toate punctele de vedere. Este recomandat celor care trec prin puternice tensiuni şi frustrări şi celor care nu au relaţii armonioase cu cei din jur, fiind un bun liant relaţional şi reducând anxietatea şi stress-ul.
Labradoritul echilibrează metabolismul şi activitatea hormonală, este benefic pentru ochi, creier, gât, reglează hipertensiunea arterială. De asemenea, stimulează activitatea cerebrală.

ONIX


Este o piatră a siguranţei şi securităţii. Se spune că protejează împotriva duşmanilor şi adversităţii, împotriva energiilor negative de orice fel, împotriva magiei negre şi blestemelor. Stimulează manifestarea personalităţii, autocontrolul, intuiţia, autodisciplina, inspiraţia, detaşarea, concentrarea, încrederea, norocul, abilităţile în afaceri, spiritul de conducere, succesul în căsnicie, popularitatea. 

Onixul negru reduce stresul, apatia, blocajele, frustrările, gandurile negative şi teama de necunoscut, energiile negative din mediul înconjurător, tristeţea, durerea, emoţiile negative. Ajută la descoperirea posibilităţilor într-o situaţie dificilă şi la încheierea relaţiilor nefericite. De asemenea, onixul negru este benefic pentru măduva oaselor, unghii, piele, dinţi, păr, ochi, muşchi, asimilarea vitaminei E şi B, inimă, rinichi, nervi, capilare, pancreas. Ajută la oxigenarea plămânilor.

JAD

Este numit şi PIATRA VISELOR sau PIATRA FIDELITĂŢII. Este o piatră a liniştii şi păcii. De asemenea, jadul este o piatră sacră pentru chinezi şi mayaşi. Jadul risipeşte energiile negative şi reprezintă o barieră împotriva bolii şi a atacurilor negative. Amplifică dragostea, compasiunea, cunoaşterea, generozitatea, armonia, concentrarea, înţelepciunea, pacea, fidelitatea, încrederea şi curajul. Are puterea de a echilibra emoţional şi este benefic pentru relaxare.



Reduce tensiunea nervoasă, calmează, ajută la gasirea unor soluţii şi la rezolvarea problemelor.


Jadul are un puternic rol protector împotriva accidentelor. De asemenea, poartă noroc mamelor şi soţiilor. Este o piatră a norocului şi a prosperităţii, a longevităţii, a dragostei, a înţelepciunii. Ajută la găsirea propriului drum în viaţă, la punerea în aplicare a propriilor vise.


Jadul este recomandat celor care au nevoie de contact concret cu realitatea, celor traşi în mai multe direcţii simultan sau celor copleşiţi de detalii. Jadul absoarbe energiile negative din mediul înconjurător (din casă).


Jadul are un puternic rol curativ, este benefic pentru inimă, timus, rinichi, plămâni, sistemul nervos, sânge, ochi, este benefic în caz de pietre la rinichi, infertilitate, artrită, reumatism. Are proprietăţi de reducere a febrei.



AGATUL


Este o piatră a longevităţii, vindecării, protecţiei, fidelităţii în căsnicie. Îl face pe purtător să se simtă special, să atragă atenţia asupra lui. Echilibrează energiile yin-yang, aura, transformând energiile negative în energii pozitive, constructive. Stimulează talentele interioare ale fiecăruia, curajul, capacitatea de decizie, încrederea în calităţile proprii, rezistenţa fizică şi psihică, logica, creativitatea. Scade anxietatea, stress-ul, suferinţa, sentimentul de singurătate, efectele dureroase ale eşecului şi pierderilor de orice fel. Atrage norocul şi elimină ghinionul.


Agatul are un puternic rol curativ, fiind benefică pentru măduva oaselor, stomac, rinichi, splină, ficat, colon. Ajută în caz de alergii sau infertilitate, insomnie, are un efect tonic pentru văz şi efect protector împotriva razelor X (radiografii).


Agatul neagră aduce curaj şi succes în competiţii.

LAPIS LAZULI

Este piatra naţională a statului Chile. Conferă noroc, eficacitate, pace interioară, succes în dragoste, protecţie, creativitate, optimism, prosperitate, fericire, claritate mentală, obiectivitate, încredere de sine. Se spune că fereşte de orice rău şi pericol. Facilitează comunicarea, înţelegerea adevărului, deschiderea spirituală, o înţelegere imparţială a lucrurilor. Ajută în multe cazuri de boală, însă este recomandabil ca această piatră să nu fie purtată de diabetici.

OCHI DE PISICĂ


Protejează împotriva oricărui gen de pericole. Se spune că protejează pe timp de călătorie. Ochiul de pisică păstrează aspectul tânăr şi este o piatră a norocului, atrăgând şi menţinând prosperitatea. Alungă depresia, slabiciunea şi aduce bunăstare, frumuseţe, fericire, sănătate, plăcere de a trăi, optimism, energie, curaj, încredere, speranţă, succes financiar. Este o piatră care echilibrează emoţional şi sporeşte flexibitatea. Piatră foarte bună pentru femeile de afaceri.

JASP DALMATIN


În antichitate jaspul era una din cele mai răspândite şi apreciate pietre; tocmai de aceea poartă şi numele de MAMA TUTUROR PIETRELOR. Jaspul dalmatin amuză cu petele sale jucăuşe, dând impresia că a fost stropit din greşeală cu vopsea neagră. Este recomandat pentru protecţie, energie, curaj, optimism, fiind una dintre cele mai puternice pietre protectoare. Se spune că jaspul trimite negativitatea înapoi la sursă, la cel care a trimis-o.


Jaspul stimulează activitatea cerebrală, creativitatea, fiind o piatră a artiştilor. Scade energiile negative, stressul, depresia, nervozitatea şi supărarea, dezechilibrele şi negativitatea din jur, egocentrismul. Este un stimulent pe timpul spitalizărilor lungi.


Se spune că prin meditaţie, jaspul localizează obiectele sau oamenii pierduţi şi arată faţa luminoasă a lucrurilor, pune in legatura cu vietile anterioare. De asemenea, aduce succes în afaceri, ajută la dezvoltarea şi extinderea proiectelor şi afacerilor personale.

SNOWFLAKE OBSIDIAN


Snowflake Obsidian este un mineral negru cu pete albe, asemănătoare fulgilor de zăpadă, de unde şi numele pietrei. Este un mineral vulcanic, care se formează de obicei deasupra pământului în lava care se răceşte rapid. De bicei, această răcire a lavei are loc atunci când lava fierbinte se scurge într-un lac rece sau în apele oceanului. De aici provine şi textura specifică de cristal negru cu fulgi de nea.
Snowflake Obsidian are efect de calmare şi alinare, de îndepărtare a gândurilor rele. Se spune că îl ajută pe cel care îl poartă să înveţe din greşeli.


Snowflake Obsidian are efecte benefice în disfuncţiile legate de circulaţia sângelui, în probleme ale oaselor. Îndepărtează durerile musculare şi spasmele şi alină durerile articulare provocate de artrită.

TURCOAZ


Egiptenii foloseau foarte mult turcoazul, considerându-l o piatră a vieţii. În Tibet era folosit ca monedă de schimb, având o valoarea similară aurului iar în Orient era considerată o piatră a fericirii.


Turcoazul îşi poate schimba culoarea sau luciul dacă este mult timp în contact cu pielea (absoarbe substanţele emise de corpul uman), dar poate fi curăţat prin scufundarea în alcool.


Are un puternic rol protector împotriva oricăror pericole şi riscuri: protejează împotriva accidentelor şi violenţei (jaf, furt, atac), împotriva oricăror energii negative şi împotriva oricăror agresiuni psihice şi fizice (deochi, blesteme, farmece, magie, gânduri negative). Protejează în timpul călătoriilor (bun de ţinut în maşină). Se spune că turcoazul fereşte de boală, fiind bun de ţinut în palmă de către bolnavi.


În scopuri terapeutice, turcoazul necesită purificare cu apă şi săpun şi expunere scurtă la soare. Nu sunt recomandabile purificarea în apă salină, curăţarea cu abur sau cu ultrasunete.

PIATRA SOARELUI 

Are un puternic efect stimulator pentru minte, trup şi suflet. Aduce: noroc, dragoste, abundenţă, bucurie, o dispoziţie deschisă. Se spune că potenţează calităţile de lider. Amplifică originalitatea, curajul, buna dispoziţie, concentrarea, auto-disciplina. Reduce frica şi stress-ul şi păstrează spiritul tânăr. Piatra soarelui clarifica mintea pentru luarea deciziilor importante; de aceea este recomandabilă celor cu funcţii de conducere sau care aspiră spre astfel de poziţii.


Piatra soarelui are un puternic rol curativ, măreşte vitalitatea organismului, energia fizică, energia sexuală. Este benefică în caz de reumatism, ulcer, probleme cardiace. De asemenea, este benefică pentru picioare, şira spinării, cartilagii, stomac, inimă, digestie.


Din categoria ORGANICE fac parte:


PERLE

Un loc aparte le păstrez perlelor, cărora le-au fost atribuite mari puteri şi au fost încorporate în mitologia fiecărei culturi care le-a întâlnit. Vechii greci apreciau perlele foarte mult, folosindu-le la nunţi unde se spune că aduc fericire şi iubire. De asemenea, şi arabii pretuiau perlele, acestea fiind descrise în Coran drept una dintre cele mai mari comori din Paradis. Perlele nu trebuie să lipsească din caseta de bijuterii a niciunei femei moderne deoarece asemănarea dintre femei şi perle este izbitoare - sunt întodeauna la modă şi valoarea lor creşte odată cu trecerea timpului.

CORAL

Coralul este o piatră provenită din scheletul coloniilor de corali de pe fundul mărilor calde. Este de natură organică, la fel ca perla sau chihlimbarul. În vechime coralul era considerat purtător de puteri talismanice, chiar fara adaugarea inscripitiilor sau semnelor simbolice caracteristice talismanelor. Era folosit pentru vrăji împotriva focului şi naufragiului. Coralul măreşte imaginaţia, capacitatea de comunicare, creativitatea, judecata, respectul de sine, concentrarea, comunicativitatea, judecata clară, curajul. Reduce sentimentul de frustrare şi resentimentele. Protejeaza împotriva accidentelor şi jafurilor.

CORALUL ROŞU stimulează creativitatea, pasiunea, iubirea, optimismul, înţelepciunea, entuziasmul.

SIDEF    

Sideful natural este o combinaţie de carbonat de calciu, în formă cristalizată şi substanţe organice proprii scoicii. Lustrul, irizările şi culorile specifice sidefului depind în cele din urmă de numărul şi grosimea straturilor depuse prin suprapunere.


***
Aceste informaţii au fost preluate din surse publice, website-uri, bloguri, etc.

2 comentarii:

cati spunea...

Buna Giulia, pagina aceasta e o incantare pentru orice doamna. Lucruri extrem de interesante am gasit, niste imagini superbe. Multumesc pentru faptul ca m-ai atentionat de existenta ei. Voi mai reveni.

THEjeweller spunea...

Mă bucur că iţi place, Cati. Mai trebuie să mai adaug conţinut, dar tocmai intenţionam să mă pun pe treabă în acest sens :). Te aştept cu drag să revii. Voi avea lucruri fooooarte interesante şi, sper eu, inedite totodată pe piaţa autohtonă de handmade jewelry.

O seara plăcută în continuare!

Giulia